Don Chisciotti e Sanciu Panza/6

Da Wikisource.
Cantu sestu

../5 ../7 IncludiIntestazione 7 marzo 2023 75% Da definire

5 7
[p. 247 modifica]

CANTU SESTU


ARGUMENTU

     Sanciu e l’Eroi s’imbarcanu; un torrenti
Si porta la varcuzza; ’na profunna
Negghia li copri; un pugnu ’ntra li denti
Vusca l’Eroi, chi di progetti abbunna;
Cci succedi un stranissimu accidenti;
Storia d’un pastureddu; porta l’unna
La varca a manzu mari; Sanciu è in pena;
L’Eroi si scagghia in bucca a ’na balena.
1
     Cc’era ’ntra dd’isuletta arrimurchiata
’Na piccula varcuzza di piscari;
’Na nassa cci pinnía menza sfasciata,
Un rimu ruttu, e cordi di giummari;
Don Chisciotti cci duna ’na varata,
Cci sáuta dintra e poi metti a parrari:
La varca è pronta, signu chi li fati
A tutti dui nni bramanu ’mmarcati.
2
     Ddocu ’un jamu d’accordu, dissi Sanciu,
Nun mi pari una bona cuncurdanza;
Jeu la terra cu l’acqua ’un cci la canciu;
Anzi cci áju perfetta ripugnanza;
Diu nun mi fici tenchia, e mancu granciu;
’Nsumma ’un è armali d’acqua Sanciu Panza;
Chi criditi, sia cosa picciridda
Jeu cu vui ’ntra ’na scorcia di nucidda?
3
     È veru, chi ddu ponti è sfasciateddu;
E chi mi duna timuri a passari;
Veru ancora chi chistu è un ciumiceddu,
Ed è multu diversu di lu mari;
Veru puru, ch’eu sugnu sciancateddu,
E m’incommoda assai lu caminari;
Ma lu cani squadatu all’acqua ardenti,
Quannu vidi la fridda, fa spaventi.
4
     Ma quannu, replicau lu nostru Eroi,
Sti antichi pregiudizii spugghirai?
Tu ora navigari forsi ’un voi,
Pri lu timuri chi ti annighirai?
Forsi chi ’nterra móriri nun poi?
Cridimi, chi nni mórinu cchiù assai
’Nterra, ’ntra li soi casi arrisittati,
Di chiddi chi periscinu annigati.
5
     È veru, pirchì pocu sunnu chiddi,
Rispusi Sanciu, accusì arrisicati,
Chi cu la morti fannu li sganghiddi,
A un jidutu di tavula affidati...
Besta, chi dici! sù middi, e poi middi,
Dissi l’Eroi: li seculi passati
Vantanu a Tiru, chi lu mari fici
La cchiù ricca cità di li Fenici.

[p. 248 modifica]

6
     Chi dirrò di Cartagini famusa,
Chi tantu a Roma detti chi scardari?
Nun si risi putenti e floriusa
Cu lu sulu cummerciu di lu mari?
Ma no, l’antica storia e rancitusa
Nun cc’è bisognu cchiù d’esaminari;
L’Olanna a tempi nostri, e l’Inghilterra
Divinu cchiù a lu mari, chi a la terra.
7
     La prima a forza di coraggiu, ed arti,
Lu tridenti a Nettunu cci scippau;
Cu lu quali cacciannulu, gran parti
Di l’undusu so regnu cci usurpau;
L’autra li regni, chi dividi, e parti,
L’immensu Oceanu, ’nzemmula attaccau,
E d’unu a ’nautru polu passa, e cala,
Comu fussi la cámmara, e la sala.
8
     Gli dirrò di la figghia di Nettunu,
Chi gloriusa da l’Adriacu nasci?
Di la cui fama mai nuddu dijunu
’Ntra tuttu l’universu no, nun asci?
Glaucu cu Proteu e li Trituni, ogn’unu
L’ammira, e l’ama di stupuri pasci;
E insumma chi dirrò di tanti, e tanti?
E tu, armali, di l’acqua ti nni scanti!
9
     Accussì tantu dissi e perorau,
’Mmiscannu ora prigheri, ora cumanni,
Fina chi a Sanciu Panza l’imbarcau,
E la currenti, chi s’allarga, e spanni,
La varca duci duci si purtau:
Don Chisciotti nisciutu di li panni,
Si cridi Baccu, chi ritorna ancora
Da li già vinti regni di l’Amora.
10
     O Teseu stissu ’ntra la navi ardita
Capu di l’Argonauti valenti,
Li primi, chi affidaru la sua vita
All’unni tempestusi, ed a li venti;
O Alcidi, chi cu dui muntagni addita
Lu termini a l’incegni intrapendenti;
O Colummu, chi doma l’Oceánu,
Scuprennu un novu munnu a nui luntanu.
11
     Passa la varca ’mmenzu a li vadduni,
Unni a li lati pénninu ramuti
Supra li precipizii, e li gruttuni,
Li salici di areddara vistuti;
Cchiù sutta poi li junchi, e li crisciuni,
Spuntanu da li margi risiduti,
E triscanu ’ntra l’acqui, e cannizzoli
E foggi, ed ochi, ed anatri, e trizzoli.
12
     Sanciu gudeva a vidiri dd’oceddi,
Cu l’ali aperti, e lu coddu inarcatu,
Fari ’ntra l’acqua milli jucareddi,
Sbulazzannu da l’unu e l’autru latu;
Ora un sbardu vidia di papardeddi,
Chi ’ntra lu ciumi stavasi attuffatu,
E di supr’acqua ’mmenzu di l’irvuzzi
Appena cci parianu li tistuzzi.
13
     Guditi, sì guti, cci dicía,
Fortunati ocidduzzi, giacchì siti
Dintra lu vostru centru, e in alligria
Li frutti di la vita vi cugghiti;
La sorti, matri a vui, parrastra a mia,
Mi fa docili, e poi mi duna liti;
Tantu chi pari appuntu lu miu statu,
Chiddu stissu d’un ossu sdillucatu.
14
     Cadinu intantu l’umbri da li munti,
Jennu sempri facennusi cchiù granni,
Pri lu suli, chi ammuccia la sua frunti,
E pochi raggi pri traversu spanni;
Chiovinu l’acquazzini junti junti;
E in menzu di lu ciumi, e di li canni
Nesci, esalannu lu so malu oduri,
’Na negghia orrenna china di vapuri.
15
     Stenni la negghia, lu so mantu oscuru,
Cummigghiannu lu ciumi, e lu vadduni;
E restan’iddi cu la varca puru
Ammucciati ’ntra un grossu nuvuluni;
Cci pari aviri avanti l’occhi un muru,
Nè si distingui cchiù servu e patruni;
Unni sù? dicía Sanciu, chi maniju?
Signuri, dati vuci, ca ’un vi viju.
16
     Don Chisciotti a l’oricchia cci rispusi:
Si tu sapissi cosa voli diri,
Lu stari ’ntra sta nuvula racchiusi,
Infinitu sarria lu to piaciri;
Chisti sù tratti assai maravigghiusi,
Chi rari voti solinu accadiri;
Lu celu li concedi a qualchi eroi,
Per eseguiri li gran fini soi.
17
     Ad Enea stu prodigiu si accurdau,
Quannu sbalzatu da la gran timpesta,
Li spiaggi di Cartagini tuccau;
Veneri, chi a succurrirlu fu presta,
Di ’na nuvula tuttu l’ammugghiau;
E accussì comu fussi ’ntra ’na ’mmesta,
Scurri pri la citati unni è trasutu,
Senz’esseri da nuddu mai vidutu.
18
     Si leggi ancora, da lu magu Ismenu
Purtatu ’ntra ’na negghia Solimanu
Sinu a Gerusalemmi ’ntra un balenu
Dintra di un carru splendidu e bagianu;
D’unni scupriu, non vistu lu velenu,
Chi contra d’iddu vomitava Orcanu;
E lu smentíu di chiddu chi dicía,
Cu accusarlu d’infamia, e cudardía.
19
     Si leggi... E Sanciu Panza interrumpiu:
Si liggirà, ma nun si leggi ancora
Di dui minnali, comu vui e com’iu;
L’oturi ánnu aspittatu sinu ad ora,
Acciò lu vostru esempiu cu lu miu
’Na nova storia pozza dari fora,
D’unu, chi matrichesi agghiutti e lanza,
Di ’nautru, chi sugnu iu, sempri in valanza.

[p. 249 modifica]

20
     Fici la vucca a risu Don Chisciotti,
Ma quasi in attu di cumpassioni,
Pri la pietà, chi Sanciu Panza ’un potti
Ben penetrari l’erudizioni;
Cussì scursi gran trattu di la notti
Di la currenti a la discrizioni,
Cridennu certu chi dda negghia oscura
Terminari duvía cu ’n’avventura.
21
     Era junta a mitati di la via
La notti cu lu so carru stiddatu;
E li jenchi flimmatici puncía,
Pri passari da l’unu all’autru latu;
Quannu a un raggiu di luna, e di chiaria
Aprennusi la negghia cci á mustratu
’Na ritagghia di celu, e cc’era sutta
’Na gran rocca, ch’a pedi avía ’na grutta.
22
     Davanti di la grutta un pagghiareddu
Facía comu ’na specii di pinnata;
Di sutta cc’era un chianu, e un vijuleddu,
Chi terminava poi ’ntra la vaddata;
Era tuttu in silenziu, ed ogni oceddu
La testa sutta l’ala avía ficcata;
Sula ’ntunava, e ’un si vidia pirsuna,
Cu l’ecu di li grutti sta canzuna.
23
     Pirchì nun áju vacchi, nè jinizzi,
Pirchì nun áju pecuri, nè agneddi,
La bianca Joli di li vrunni trizzi
Torci contra di mia l’occhi soi beddi;
Scórdati, cori miu, li tenerizzi;
’Mmatula ti tormenti, e ti marteddi;
Li poveri, anchi saggi e virtuusi,
Da lu regnu di amuri sunnu esclusi.
24
     L’ultimi accenti l’ecu ripitia
Da li grutti patetici, ed opachi,
L’ecu, chi solitariu si firría
’Ntra li soi membri trasmutati in ciachi;
Di tantu in tantu un tauru muggía;
Nè di chianciri tu, jacobu, abbachi,
Pri lu cui chiantu Sanciu esclama: oh sorti
Chistu canta l’esequii a la mia morti.
25
     La varca s’alluntana, e d’ogni latu
La negghia sempri chiù s’addenza e quagghia;
Eccu arreri lu celu cummigghiatu!
Eccu a lu cori crisci la gramagghia!
Sanciu dintra la varca rannicchiatu,
Dici: oimè! lu pistuni feti d’agghia!
Moru a lu scuru, e mancu pri cunfortu
Jeu stissu sapirrò comu sù mortu?
26
     Si l’umbra, e la bittarma di me’ gnuri
Dda jusu spiirà: comu muristi?
Sulu dirrò: chi ’ntra li morti scuri
La cchiù scura fu mia; ’ntra li cchiù tristi
La cchiù trista fu mia; nè mai favuri
La vita a mia mi fici cchiù di chisti;
Ma la mia vita, e la mia morti foru
O cucini carnali, o puru soru.
27
     ’Ntra lamenti, e lamenti si nni veni
Lu sonnu, chi spargennu paparini,
Va inalzannu teatri, ed apri sceni
’Ntra la testa di l’omini mischini;
E zoccu sapi, o di mali, o di beni,
Di cosi o veri, o finti, o peregrini,
L’impasta cu l’immagini ideali,
E li presenta chiari, e naturali.
28
     Sanciu sunnava, ch’era mortu, ed era
’Ntra la varca affumata di Caronti,
Lu quali cci facía ’na brutta cera;
E lu trattava cu dispetti, ed onti;
Iddu si cogghi, e cala di manera,
Chi pari un arcu misu sutta un ponti;
’Nzumma, dici, cui nasci sfortunatu,
E dda ’mpisu, ed è cca marturiatu.
29
     È cchiù di veru, chistu è lu distinu,
(Dicía Caronti cu la varva granni)
Di cui pensa, e ávu un senziu accussì finu
Chi di natura penetra l’inganni,
Lu fa jiri, com’érramu, e scintinu,
Pirchì ’un voli scuverti li malanni;
Filosofu sarrai, ma avverti a tia:
Povera, e nuda vai filosofia.
30
     Fratantu Don Chisciotti ad occhi aperti,
Ma cechi da la negghia, ed offuscati,
S’appoja all’asta; e ’ntra se stissu avverti
Chi sia guidatu in aria da li fati;
Prima suspetta, e poi nn’á provi certi,
Pirchì senti rumuri da li lati;
Era un mulinu, ed iddu si cridia,
Chi fussi di li celu l’armunia.
31
     O Pitagora, o gran filosofuni!
(Esclamau tuttu chinu di stupuri)
Ora conusciu beni, ch’ái ragiuni,
Ca nni aju provi stabili, e sicuri;
Sarrò juntu in Callistu, o in Oriuni,
Pirchì è troppu vicinu lu rumuri;
O sù ’ntra la via Lattea; o almenu in parti
Di lu circu di Veneri o di Marti.
32
     Sù curiusu forti di sapiri,
Zoccu voli di mia Giovi, o lu celu;
Naturalmenti cosa mi ávi a diri,
Mentri mi chiama cca cu tantu zelu;
Pocu cchiù a menu vaju a previdiri,
Chi mi vurrà parrari senza velu
Di l’affari ’mbrugghiati di lu munnu
Pri dari assettu a tutti quantu sunnu.
33
     In primis parrirà di li Baruni,
Di li Capi, e supremi Magistrati;
Chiddi, chi pri modeli a li persuni
Sù stati da lu celu destinati;
L’áju ’ntisu lodari cu ragiuni
Giusti, benigni, saggi, ed onorati;
Ciò non ostanti Giovi cerni strittu:
E nui lodamu, e forsi è cca un delittu.

[p. 250 modifica]

34
     Avirrà multu assai forsi chi diri
Di l’Avvocati e di li Professuri;
Genti chi a liti, sciarri, e dispariri
Cci ánnu attaccatu l’utili, e l’onuri;
La società fratantu ávi a nutriri
Sti tali, a costu di li soi suduri;
L’apa cogghi lu meli in ciuri, e in frutti,
Ma ciarmulia l’apuni, e si l’agghiutti.
35
     Mi aspettu pri li Medici un catuni,
Pirchì l’abusi sunnu a cintinara;
Parranu in tonu musicali alcuni,
Ma nun ánnu un’idia, chi fussi chiara;
E fratantu lu vulgu simpliciuni
Adura lu misteriu, e si pripara,
Di dari chiddu, ch’ávi di cchiù caru
’Mputiri ad un sollenni strifizzaru;
36
     Ultra di chisti quantu mancia-franchi,
Quantu scotula-vurzi, e allampa-cucchi,
Chi vannu attornu ’ncipriati, e bianchi,
O stannu ’ntra li banchi mucchi mucchi!
Quanti uziusi cu li manu all’anchi!
Quanti chi di lu jocu mai li scucchi!
Quanti vívinu sempri in gioja, e spassu,
E li rénniti soi sù donna, ed assu!
37
     E la terra fratantu abbandunata
A pochi vrazza mercenarii, e vili,
Chi meravigghia, si si attrova ingrata,
E nun rispunni cu l’usatu stili?
Prima di tuttu a Giovi ’na parrata
In termini farrò chiari, e virili,
Pruvannu, chi la prima prima cura
Divi essiri fra nui l’agricoltura.
38
     Parrirò poi di lu commerciu, o in parti
Spieghirò li mei massimi cchiù estisi,
Conchiudirò cu li scienzi, e l’arti,
Adattati a li climi, e a li paisi:
Di poi di sulu a sulu, ed indisparti,
Lu preghirò, chi fussi cchiù curtisi
Cu la genti da beni, e a li briccuni
Chi cci mustrassi un pocu li scagghiuni.
39
     Chi giuva si li peni e li vinditti
Sù all’autra vita eterni, ed indefessi?
È megghiu preveniri li delitti,
Chi castigarli, quannu sù successi;
Si li rei dda sù fritti, e sù rifritti,
Non perciò si riparanu l’eccessi;
Lu vivu nu’ li vidi, e ’un pò imparari;
Lu mortu è mortu, e ’un ávi ch’emendari.
40
     Unn’eu vurria, ch’esempiu si facissi,
Mentri dura sta vita transitoria;
Acciò chi l’omu bonu ’un si avvilissi,
Nè lu birbanti avissi vincitoria.
Chist’ultimi paroli appena dissi,
Quann’eccu, o casu dignu di memoria!
Sanciu sáuta durmennu, ed a tantuni
Cci duna ’ntra lu mussu un sucuzzuni.
41
     Dicennucci: e va zíttuti, vavusu;
Stava sunnanu: ch’un diavulicchiu
Si cci mittia davanti prosuntusu;
E cci dicía: c’un cáuciu ti stinnicchiu;
Sanciu dissi ’ntra se: tantu fitusu
Pri una testa sarrò, quantu pri un spicchiu;
Accussì dittu, ’ntipa un sucuzzuni,
Sgarra lu spirdu, e ’nzerta lu patruni.
42
     L’istorici accurati, e diligenti
Portanu: chi a la furia di la botta
Cci caderu di vucca quattru denti,
Comu fussiru stati di ricotta.
Allampau Don Chisciotti, e prestamenti
Si arrunchiau tuttu, comu trippa cotta;
Pirchì lu colpu barbaru, e lu mali
Cci rigorda, ch’è fragili, e murtali.
43
     Ma di poi scossu da lu smarrimentu,
Senti a Sanciu, chi rúnfula profunnu;
Si meravigghia, e dici: è gran portentu,
A spiegarlu mi perdu, e mi cunfunnu;
Sanciu comu appi mai tali ardimentu?
E Sanciu dormi di la varca in funnu!
Ultra di chistu nun áju l’idía,
D’avirlu vistu a lu celu cu mia.
44
     Cussì parra stunatu, e titubanti;
Quann’eccu supra l’aria risunari
’Ntisi ’na vuci, chi diceva ansanti:
Veni, tiranna, e vídimi vulari;
Comu lampu, chi adduma, ed a l’istanti
Junci lu tronu, e fa terra-trimari:
Tali a dda vuci, oh casu! oh meravigghia!
Succedi un precipiziu, un para-pigghia.
45
     Chiovi un omu di l’aria, e fa un fracassu,
Chi già la varca in pezzi pari rutta;
Si scossi tantu, chi ’un mancau, ch’un assu
Ad abbuccari, e ghirisinni sutta,
E Sanciu, chi durmia piegatu, e bassu,
Si ’ntisi fracassari quasi tutta
La spica di li rini; e Don Chisciotti
Prova a li gammi dui tremenni botti.
46
     Chi successi? gridau, chi fu? ch’è statu?
La causa di sta guerra nun discernu;
Rispusi Sanciu: mi l’avia ideatu;
Chi nni spirati? semu ’ntra l’infernu;
Chi scacci? Don Chisciotti á replicatu,
Vegnu da l’autu empireu supernu,
’Mmenzu a li stiddi fissi, ed a l’erranti,
Pri l’affari di statu cchiù impurtanti.
47
     Ed eu, rispusi Sanciu, sacciu certu,
Chi ’ntra l’infernu un spirdu malandrinu,
Mentri a li ganghi lu culpisciu, e ’nzertu,
Mi duna la risposta ’ntra lu schinu:
Nell’attu chi cuntrastanu, l’incertu,
Chi ’mmenzu d’iddi stava a capu chinu,
Isa la testa, cumincia a parrari
’Mbrugghiatu a modu di tartagghïari.

[p. 251 modifica]

48
     Sta vuci d’unni vinni? dissi Sanciu,
’Ntra sta varcuzza nui quantu saremu?
Li testi sunnu tri, nè pigghiu a scanciu;
Cuntamuli di novu, e vidiremu:
Sunnu tri! oh chi ’mbrogghiu! e di poi chianciu
Ca semu sparu, e nun ni conuscemu;
Sti cosi certamenti nun sù boni,
’Aju lu cozzu, oimè! in confusioni.
49
     Già Don Chisciotti ’ntesta li capiddi
Si senti sullivari, e pocu manca
Ad accicciarisicci a li gariddi;
Ma si ritrova fracassata un’anca.
L’omu fratantu, ch’era ’mmenzu d’iddi,
Ripigghia, e dici cu ’na vuci franca:
Oh morti! oh morti! vénimi a pigghiari;
Chiudimi l’occhi, e portami a scialari.
50
     Sanciu meravigghiatu fortementi
Di stu discursu di pedi di vancu,
Dissi: or eu cci scummetu certamenti,
Chi chistu è un sfortunatu, chi già stancu
Di campari ’ntra lástimi, e tormenti,
Curri pri dispiratu, e ’un cura mancu
Di esaggerari la sua cruda sorti,
Pirchì ’un calcula cchiù ’ntra vita, e morti.
51
     Forsi cridia cadennu da un vadduni,
Di ritruvarla di lu ciumi a funnu:
Ma morti, oimè! s’ammuccia a ddi persuni,
Ch’ánnu bisognu d’idda ’ntra stu munnu.
Cussì Sanciu pinsava, e cuntintuni
Cci dici: frati miu, firria tunnu;
Stà allegru, ca truvasti li toi frati;
Chista è la varca di li svinturati.
52
     Don Chisciotti però gravi, e severu
Dissi: lu suicidiu nun approvu;
Quannu campu, a li guai rimediu speru,
Ma pri turnari in vita, nun nni trovu,
La Natura chi cerca pri daveru
Lu nostru beni, quasi, comu un chiovu,
Dintra di la nostr’alma cci á sculpita
’Na passioni immenza pri la vita.
53
     Ma sta vita nun è sempri un favuri,
Rispusi Sanciu, nè sempri nn’invogghia;
E timu, chi a li voti lu duluri
D’ogni qualunqui arbitriu nni spogghia;
E chi la morti nun fa cchiù timuri,
Quannu cun idda finisci ogni dogghia;
E chi cun idda ancora va a finiri
La custanti certizza di muriri.
54
     Pri quantu mi ricordu aviri ’ntisu,
L’Eroi ripigghia, e in multi auturi lettu,
Sulamenti ammazzarisi è pirmisu
Pri grazia ad un amanti assai perfettu;
Pirchì l’amanti allura, ch’á cumprisu
Funesti novi di lu so dilettu,
Lu cori si cci scasa, e ’ntra stu statu,
È mortu prima d’essirsi ammazzatu.
55
     Ogni bona ragiuni e favurita
(Fora lu dittu casu) ’un vali a nenti,
Pirchì a la guardia di la nostra vita
Cci stà lu sulu istintu, e no la menti;
La ragiuni pri quantu sia perita,
A frunti d’iddu è debuli e impotenti,
Pruvirà: chi conveni di muriri;
L’istintu tira avanti, e làssa diri.
56
     Mentr’iddi si la stannu disputannu,
Di lu letturi meu forsi la menti
Irrà supra st’incognitu pinsannu,
Pri essiri a ghiornu d’un tantu accidenti;
E sapirni lu chi, lu comu, e quannu,
La musa mia, ch’è giusta e compiacenti,
S’accinci a raccuntari st’avventura,
Figghia di Baccu e di la notti oscura.
57
     Amuri avia ’nchiagatu un pastureddu
Di firita profunna, e vilinusa,
E notti, e ghiornu lu tinía a marteddu,
Pri ’na ninfa superba, e ambiziusa;
La notti si struggía lu puvireddu
’Ncumpagnia di lu chiantu, e di la musa,
E lu jornu purtava li pidati
’Ntra lochi tristi, oscuri, e inabitati.
58
     Stancu già di sta vita travagghiata,
Ricursi pri cunsigghiu a un vecchiu saggiu,
Omu raru, ed in tutta dda cuntrata
Tinutu in summu creditu, ed omaggiu;
O sapienti, dissi, o vera strata,
O organu, pri cui l’eternu raggiu
Si cumpiaci purtari a li mortali
L’ajuti, e li cunsigghi, a li soi mali.
59
     Pietà ti mova d’un amanti afflittu,
Chi si agghiutti li lagrimi pri pani;
Ch’ama un’ingrata, chi ávi a gran delittu
Nutriri in pettu sintimenti umani;
Dégnati di truvari in miu profittu,
’Ntra li presidii sconosciuti e arcani,
Un segretu, un sollevu, un menzu tali,
Acciò liberu sia da tanti mali.
60
     Mentri parra, di lagrimi un torrenti
Scinni da l’occhi pri la facci smorta;
Lu bonu vecchiu umanu, e compiacenti
Cu affabili maneri lu cunforta;
Poi dissi: ancora di stu focu ardenti
Li cicatrici lu miu cori porta;
E quannu un vecchiu pensa a lu passatu
Cumpatisci un picciottu ’nnamuratu.
61
     Bellu è l’amuri; in iddu si cunteni
La delizia cchiù granni di natura;
Ma a lu latu però stannu li peni
D’uguali pisu, qualità, e misura;
La providenza ’mmisca mali e beni;
Metti li spini ’mmenzu a la virdura,
E ’ntra li ciuri, e la campagna amena
La vipera, e la serpi ch’invilena.

[p. 252 modifica]

62
     Nun amari a cui v’ama, è gran delittu;
Amari a cui nun v’ama è gran pazzia,
Da chistu si nni cava in to profittu,
Chi tu sì pazzu, quantu chidda è ria;
Ma pirchì da li medici s’è dittu,
Chi un velenu cu ’nautru si castia,
Jeu speru di guaririti l’amuri
Cu ’nautru focu d’ordini maggiuri.
63
     Sacci chi Baccu quannu soggiogau
L’Indu, lu Gangi, e tuttu l’Orienti
A lu ritornu a un’isula apprudau,
Sterili, e sparsa di scegghi puncenti;
Quann’eccu all’occhi soi si presentau
L’infelici Arianna, chi languenti
Stava ’ntra li sugghiuzzi soffocata,
Da l’inumanu Teseu abbandunata.
64
     Amuri cc’era a latu, e lu tirannu
In locu di purtaricci cunfortu,
La jia cu li soi dardi stimulannu;
E agghiuncía dannu a dannu, e tortu a tortu;
Lu figghiu di Semeli, allura quannu
Di tanta crudiltati si fu accortu,
Isau lu tirsu cummattiu l’amuri;
Ristau firutu, ma fu vincituri.
65
     Da stu fattu lu saggiu Anacreonti
Quannu sintia chi amuri era molestu,
A Baccu ricurria cu vogghi pronti,
Viveva, e poi turnava pri lu restu.
Tu dunqui, si disii riparu all’onti
Di l’aspru amuri, a la tua paci infestu,
Ricurri a Baccu, e dunacci ricettu,
’Ntra li visceri toi, ’ntra lu to pettu.
66
     Ver’è chi lu fururi di stu Diu
Duna guerra, e scuncerta la ragiuni;
Fa l’omu pazzu, ma chinu ni briu,
Non pazzu malinconicu, e dunnuni,
Chi turmintatu da un vanu disiu,
Si chianci l’anni sulu ’ntra ’na ’gnuni
E in canciu di brillari cu l’amata,
Cci cumparisci ’na pezza vagnata.
67
     Ricurri dunqui a Baccu, ed in so onuri
Metti ’ntra l’arma un generusu vinu;
Intercedu lu sagru so fururi,
Chi fa felici l’omu cchi mischùinu;
Però trattalu comu un gran signuri,
Nè troppu arrassu, nè troppu vicinu
Si poi scappa la manu, lassa jiri;
’Na vota l’annu è licitu ’mpazziri.
68
     Dissi lu vecchiu e poi vutau li spaddi;
Lu pastureddu, appujatu a ’na canna,
S’indrizza a passi lenti pri una vaddi,
Supra la quali stà la sua capanna;
Dda cci offri un vinu, chi ghittava baddi,
’Na vutti antica chiamata la nanna,
La guarda prima cu amurusa cera;
Poi indrizza a lu Diu Baccu sta prighera:
69
     O Dionisiu, figghiu di Semeli,
Chi passasti da l’uteru maternu
(Mentri la Dia gilusa agghiuttia feli)
Dintra lu ciancu di lu Diu supernu,
Ti rinunciu lu néttari e lu meli,
Purchì avissi di mia tu lu guvernu,
A tia mi dugnu, m’abbandunu a tia,
Acciò salvi d’amuri l’alma mia.
70
     Dissi, e poi vippi: Intantu la prighera
Si nni va in aria supra di li venti;
Passa li celi, e trasi ’ntra la sfera,
Unn’era Baccu cu li dei possenti,
Chi avennula accugghiuta in bona vera,
Scinni a lu munnu, e cerca l’Accidenti,
Viraci amicu so, chi appena ponnu
’Ntra d’iddi dui spartirisi lu sonnu.
71
     ’Ntra un filu di capiddu assai suttili
Lu truvau, chi jucava all’oca e l’ali:
Junci, e l’abbrazza cu l’usatu stili;
Poi dissi: si l’amicu in tia privali,
Ti vegnu a cunsignari un miu fidili;
Scánzalu di periculi, e di mali,
Lu miu fururi lu fa pazziari,
’Ajacci l’occhiu tu particulari.
72
     ’Ntisa la vuci di l’allegru Diu,
L’Accidenti lassau vastuni, e insigni,
E toghi, e sforgi, chi pri so stravíu
Tinia in manu pri l’asini, e li signi;
Si lu strinci, e cci dici: amicu miu,
Pri tia suspendu tutti li disigni;
E in grazia di lu to raccumannatu
Farrò... vatinni in celu spinsiratu.
73
     Dissi, e licenziatusi da Baccu,
Va a trova lu pasturi, chi ridiculu
Ora faceva un sáutu, ed ora un sbraccu,
Di notti, senza vidiri periculu;
Acchiana un váusu vacillanti, e straccu,
Chi pinnía supra l’acqua a perpendiculu;
Ma l’Accidenti si cci fa davanti,
Lu ripara, e lu ferma alcuni istanti.
74
     Aspetta chi arrivassi la varcuzza
Di l’autri soi protetti, e quannu l’appi
Giustu a picu, l’aguanta, e lu sammuzza
’Mmenzu di chiddi, comu megghiu sappi;
La botta a tutti tri sparti, e sminuzza;
’Na parti l’appi Sanciu in rini, e chiappi;
L’autra l’appi l’Eroi di gran valuri;
La terza parti fu di lu pasturi.
75
     Economicamenti tripartita
La furia di la botta, fa, chi tutti
Restanu offisi sì, ma però in vita,
Senza gammi stuccati, e vrazza rutti.
L’acqua fratantu la varcuzza incita,
E l’Accidenti ’ntra ddi macchi, e grutti
Li teni sempri a vista, e chianu chianu
Cci veni pri dd’appressu a longa manu.

[p. 253 modifica]

76
     Sanciu intantu bruciannu di disiu,
Pri sapiri st’incognitu cui fussi,
Fammi sta grazia, dissi, amicu miu,
(Giacchì nni áju li rini, e l’anchi russi,
Giacchì lu scuru è tantu, ch’ ’un ti viu)
Dimmi insumma cui sì? leva sta tussi?
L’imbriacu gridau: tacíti, o cucchi,
Sù lu regnanti di li Mammalucchi.
77
     Pri chissu, dici Sanciu, vai circannu
Li gebbii, li ciumi, e li pantani...
Ma Don Chisciotti seriu, e venerannu,
Olà, gridau, rispetta li Sovrani,
Chi spissu sconosciuti vannu errannu
Per avventuri inusitati, e strani,
Di cui nni fannu fidi a cui si sia
Li nostri libra di cavallaria.
78
     E vui, Sovranu valurusu e saggiu,
Chi o la sorti o l’amuri, o la bravura,
Vi ridussi cu nui ’ntra stu viaggiu,
Di notti, erranti, suli a la vintura,
Graditi pri ora un rispittusu omaggiu,
Giacchì in appressu dari vi procura
Provi di zelu ’ntra l’armi e li botti
L’umili vostru servu D. Chisciotti.
79
     Sanciu esclamau: Riali Maistati,
Chi ghiti in aria comu un rinninuni,
Jeu nun sacciu conusciri, scusati,
Li Re a lu scuru, comu lu patruni;
Del restu sentu farvi dd’attestati
D’un cortigianu, e di un politicuni;
A pratticarli poi nun cci áju l’arti,
Pirch’eu nun vitti Re, chi ’ntra li carti.
80
     Ma giacchì la mia sorti, fatta amica,
M’á misu un re a la spadda pri cumpagnu,
È giustu ch’imitannu la furmica,
Jeu mi mittissi l’ali a lu calcagnu;
Speru chi di sta misera e mendica
Vita, di cui mi múrmuru, e mi lagnu,
Nni vija un canciamentu, un letu fini,
Sia in grazia di la botta ’ntra li rini.
81
     Jeu nun pretennu d’essiri a la lista
Di l’impieghi, e li tituli di curti;
Sù fumi, chi m’annorvanu la vista,
E la mia vucca nun è avvezza a turti;
Jeu vogghiu ’na casuzza ben provista,
Cu li limiti soi cchiù tostu curti,
In un situ amenissimu, e cci sia
Attaccata ’na bella massaria.
82
     Disiju lu superfluu, e l’abbundanza,
Nun già pri farni sentiri lu scrusciu
A chiddi chi a lanterna ánnu la panza,
O a qualchi gintilomu afflittu, e musciu;
Nè pri fari l’enormi stravaganza
Di sarvari pri chiddi chi ’un conusciu,
Ma pri aviri lu massimu e reali
Piaciri di succurriri l’eguali.
83
     Si sensibili fussi a stu piaciri
Ogni nobili, riccu, e facultusu,
In chistu casu sì, si purria diri;
Chi si darria felicità cca jusu:
Ma tutti cosi nun si ponnu aviri;
Sanciu parrava assai giudiziusu;
Ma pri disgrazia chiddu, a cui parrava,
Era un briacu, e di cchiù runfulava.
84
     Va spargennu fratantu l’acquazzina
Lu frischiceddu di la matinata,
Chi allegru si partiu da la marina,
Annunziannu chi già l’alba è nata;
A cui fannu li nuvuli curtina
D’argentu ed oru tutta listiata,
E da li listi rutti, e pirtusati
Nescinu fasci di raggi indorati.
85
     Propagata chi fu la sua chiaria,
Si vitti Sanciu, ch’avía l’occhi fissi
Supra lu pastureddu, chi durmia;
Lu squatrau beni beni, e poi s’afflissi;
Lu fastu, e la ricchizza, chi cridia,
Vidi ch’è puvirtati, oh celu! dissi,
Si lu rignanti nun vali tri calli,
Pensa poi chi sarrannu li vassalli?
86
     Poveri Mammalucchi! a vui la Parca
Sempri, jeu criu, chi vi fila affanni;
Gira fratantu l’occhi, e la sua varca
Vidi ’ntra un mari spaziusu, e granni;
Si raccogghi, si suca, e l’occhi inarca,
E grida, oimè! autru chi ciumi, e canni;
Non ostanti la mia gran repugnanza,
Mi trovu a mari! oh celu! o stravaganza!
87
     Siti cuntenti? dici a lu patruni,
Fra brevi sarrò pastu d’un ’mmistinu,
Li progetti a lu scuru, ed a tantuni
Sempri ánnu avutu un esitu scintinu;
Chi farremu ora cca dui lumiuni,
Cu un re fallutu, chi feti di vinu?
’Ntra ’na varcuzza, chi a mari firria,
Comu ’na musca ’ntra ’na gallaria?
88
     Si veni un vinticeddu friscu, e ’ncuttu?
’Na burraschedda minima? un marusu?
Ch’avemu a fari cu stu rimu ruttu?
Facemu un fossu a mari, e jamu jusu;
Poviru mia a chi statu sù riduttu!
Si pò dari lu cchiù periculusu?
Cussì Sanciu chiancía; ma lu patruni
Era l’omu cchiù allegru, e cuntintuni.
89
     Cunsólati, coraggiu, cci dicia,
’Ai lettu mai chi morsiru annigati
L’antichi eroi di la cavallaria?
L’erranti cavaleri ammuntuati?
E puru nun cc’è, storia, o poesia,
In cui ’ntra li viaggi ’un cci sù stati
Li tempesti maritimi, e di chiddi,
Chi vi fannu arrizzari li capiddi.

[p. 254 modifica]

90
     Vegnanu dunca timpesti a fururi,
Giacchì l’istoria mia sarria mancanti;
Nè lu poeta si farria d’onuri,
Si almenu ’un nni scrivissi una eleganti;
Fammi, o celu, sta grazia, ed a l’oturi
Sumministra materia bastanti;
Sciogghi tutti li venti acciò mpastari,
Putissiru lu celu cu lu mari.
91
     Cumpariscia ’na notti accussì scura,
Comu fussi lu tartaru infernali;
Si vija orrenna in celu ’na russura
Di meteori terribili e murtali,
Mugghia lu mari, e, sparsi di paura,
Apra larghi voragini fatali;
Ora criscia in muntagni, e ogn’una d’iddi
Porti guerra a la luna, ed a li stiddi.
92
     A lu strepitu orrennu di lu mari
Si uniscia di li trona lu fracassu:
’Ntra lu spissu e cuntinuu lampiari,
Chi si vija la morti ad ogni passu,
Chi si senta la varca scattiari,
O sia lu ciancu travagghiatu e lassu,
O tavula di puppa, e a porta aperta
Trasanu l’unni dintra la cuverta.
93
     Un turbini terribili cunfunna
Li nuvuli, lu mari, e li tempesti;
Sauti da puppa e prua lu ventu; e l’unna
Sbraccassi supra di li nostri testi:
Si vija, mentri chi la varca affunna,
Un vicchiareddu a puppa in bianca vesti
Cu ’na lanterna; intantu eu m’alzu l’elmu,
Ed aduru la luci di sant’Elmu1.
94
     Basta basta, nun cchiù, rispusi Sanciu,
Chi puzzáti mintíri pri la gula,
Chi vi sicchi la lingua comu un granciu,
Chi va sempri ’nnarreri ed arrincula;
Belli conforti chi mi duna! eu chianciu
Pri lu timuri, ed iddu si percula
In descriveri veri e naturali
Li disgrazii possibili e li mali.
95
     Scurri intantu la varca, ed esandiu
Lu celu a Sanciu, dannucci bunazza,
Nun si senti chi un leggiu murmuriu
Di l’unna, chi ’ntra un scogghiu si arrimazza;
Distanti un migghiu di la spiaggia, eu criu,
Era stu scogghiu, e dava larga chiazza
A multi oceddi di marina, duvi
Fannu dintra li ’nnicchi li soi cuvi.
96
     Parsi a Sanciu ’na vera truvatura,
Quannu lu scogghiu si vitti vicinu;
Rispigghia lu pasturi cu premura,
E ringrazia la sorti, e lu distinu;
Chiddu si strica l’occhi, e si figura,
Chi fussi un sonnu figghiu di lu vinu;
Quannu vidi, ch’è veru, ed è reali,
Arresta comu statua di sali.
97
     Sanciu lu scoti, e dici: o sonnu, o vigghiu,
Jeu chissu l’áju avutu pri tanti anni;
E ogni vota chi dormu, o m’arrispigghiu,
Passu sempri d’affanni anovi affanni,
Chi ’ntra d’iddi ánnu sempri un assumigghiu,
Comu li figghi li patri e li nanni;
Lu peju è chistu, chi áju pri li manu,
Ma è megghiu chi ni stassimu luntanu.
98
     Accussì dittu sáuta ’ntra lu scogghiu,
E si tira dappressu lu pasturi;
Però l’Eroi gridau: signuri, eu vogghiu
Disingannarvi prima di un erruri,
Avvirtiti chi chistu è un bruttu ’mbrogghiu,
Jeu pri signi caratteri e figuri
Conusciu chi stu scogghiu è in carni e in ossa
La cchiù orrenna balena e la cchiù grossa.
99
     Ripigghia Sanciu: si sà troppu beni,
L’oceanu di la vostra fantasia,
Nni abbunna di sti grunchi e sti baleni,
Nn’áju gran provi pri disgrazia mia;
Jeu però staju cca mentri mi teni;
Intornu a vui si la cavallaria
Vi á destinatu pri l’imprisi granni,
Guardati chi la spata nun s’azzanni.
100
     S’azzanniria, eu nun lu negu, quannu,
Cci rispusi l’Eroi, supra li scagghi
Jeu la battissi, comu multi fannu,
Inesperti a sti sorti di battagghi;
Ma di la scola mia lu mastru Orlannu,
La strata m’insignau pri ’un fari sbagghi,
Ch’è chidda appuntu chi cu uguali ardiri
Jeu speru all’occhi vostri di seguiri.
101
     Cussì propizia a mia la sorti fussi,
Com’idda fu ad Orlannu Paladinu,
Ch’iu vi farò vidiri l’acqui russi
Di sangu di stu riu mostru marinu;
Dissi, e in menzu la varca si ridussi,
S’assetta, e all’autri dui vota lu schinu;
Lu menzu rimu cu ’na manu afferra,
Supplisci all’autru l’asta di la guerra.
102
     Accussì parti rima, e parti ’ntipa
L’asta a lu scogghiu, e la varca va stramma,
Comu lu granciu, chi veni a la ripa,
Muvennu a sguinciu la sua torta gamma;
L’invittu Eroi, chi dintra l’arma stipa
Di gloria e di virtù l’ardenti ciamma,
Gira lu scogghiu a fini di truvari
La vucca di stu mostru singulari.
103
     E la truvau, o almenu parsi ad iddu
Di avirla già truvata, giacchì avia
Lu scogghiu a filu d’acqua ’ntra un cantiddu
’Na grutta, chi di supra ’un si vidia;
Guarda lu scogghiu, ed eccu vidi in chiddu
Lu mostru chi avia fissu in fantasia,
E vidi ’ntra la grutta sprofunnata
La vucca di lu mostru sbalancata.

[p. 255 modifica]

104
     Aprila, dissi, quantu voi sta vucca,
Bistiazza feroci, e micidali;
Accostati unni mia, anzi mi ammucca;
Ma chista nun è pinnula, chi cali;
Cu mia lu feli a li toi fauci sbucca,
Ti sarrà stu vuccuni assai fatali,
E allura apprinnirai chi li mei pari
Nun sù facili a farsi masticari.
105
     Sanciu chi senti fari sti minacci
A li radichi surdi di lu scogghiu,
Cci acchiana supra, e si cci metti in facci,
Dicennu: eu mi protestu, e mi nni spogghiu
Chisti sù sbagghi di testi di macci;
Quali libru lu dici, e in quali fogghiu,
Chi li baleni, ancorchì smisurati,
Sù vistuti di pezzi accarruzzati?
106
     L’ignoranti si divi stari mutu,
Dissi l’Eroi, la storia naturali
Cci presenta di marmura vistutu
Qualchi insettu, ch’è menu d’un armali;
Si tu beni cci avissi riflittutu
Supra li trummi, e pateddi riali,
Cci avirrissi truvatu pri cummogghiu
’Na dura rocca, un vausu, un veru scogghiu.
107
     Accussì ’ntra li tanti meravigghi,
Chi lu mari produci, ’un si pò fari
Un mostru, chi a l’estrinsicu sumigghi
A stu picciulu insettu di lu mari?
Dunca nun mi siccari cu cunsigghi...
Sanciu cumincia un pocu a vacillari,
Pirchì ddi paritati e dd’argumenti
Cci parevanu multu conchiudenti.
108
     S’agghiunci a tutt chistu, chi (o sia stata
Forza d’apprensioni, o fantasia,
O virtigini, o testa scuncirtata)
Cci parsi chi lu scogghiu si muvia.
Si ferma attentu, e duna poi un’occhiata
A lu cumpagnu attonitu, e vulia,
Quasi ’ntra l’occhi leggirci ad un trattu
La pura viritati di lu fattu.
109
     Ma già prova lu solitu sintomu
Di lu sbalancamentu di li rini;
Cci tremanu li gammi povir’omu,
E cci ’gnela lu sangu ’ntra li vini;
Dunca, dicía, mi scantirò d’un nomu?
Pirchì dissi Balena! E un sù chini
L’anguli di lu munnu, e ’gnuni, e ’ngagghi
Di l’enormi, e terribili soi sbagghi?
110
     È veru ca lu prova cu argumenti,
A li quali nun pozzu replicari;
Ma chistu è scogghiu l’áju cca presenti,
E l’evidenza nun si pò negari;
Ma si porta lu casu e l’accidenti,
Chi li senzii mi avissiru a ’ngannari?
S’eu sbagghiu chista, oimè! nun cci pò ajutu;
E s’iddu ’nzerta chista sù pirdutu.
111
     Da stu dubbiu terribili agitatu,
Guarda lu scogghiu, e lu firria tuttu;
Poi versu lu patruni avvicinatu,
Cci dici: lu miu statu è troppu bruttu,
Sugnu da un gran pinseri costernatu;
Sia mostru, arci chi mostru, ma è riduttu
Già supra l’acqui, è saggiu, è mansuliddu,
Accogghi a cui cci veni supra d’iddu.
112
     Forsi chi dormi, e forsi è d’una razza
Chi durmiria di li simani e misi;
TImu chi si adoprati o spata, o mazza,
E contra d’iddu cci tentati offisi,
S’arrispigghia, s’arraggia, e nn’arrimazza
’Mmenzu a lu mari, e dda sarremu ocisi.
Don Chisciotti gridau: dubitu forti
Ca da lu sonnu passirà a la morti
113
     Tu intantu, s’eu nun tornu da st’imprisa,
Portacci su rigordu a Dulcinia;
Portacci un pezzu di sta mia cammisa,
Chi mai si vitti divisa di mia;
Dicci: chi la mia fama è già decisa;
Dicci: chi l’adurai, comu ’na Dia;
Chi fui fidili; e s’idda chianci, o Sanciu,
Cunfortamilla.. eu chiù nun reggiu.. e chianciu.
114
     Signuri, comu accordanu sti ’mbrogghi?
È tempu di pinsari a la picciotta?
’Mmenzu lu mari tra baleni, e scogghi,
Cu la morti d’appressu chi nni trotta!
Autri affanni, autri angustii, ed autri dogghi
Oggi lu statu nostru esiggi e adotta;
E poi quannu vutamu ’nautru tomu,
Cos’è sta Dulcinia? un puru nomu.
115
     L’Eroi si ’nfuria, e dici: ah impertinenti,
A sti bestemii orribili t’azzardi!
Si ’un mi truvassi ccà ’ntra sti cimenti,
Ti vurria fulminari cu li sguardi.
Sacci, chi Dulcinía ’ntra li viventi,
Chidda, chi l’alma ’ntra lu pettu m’ardi,
Sgarrari nun si pò, si giri ’ntunnu
Tutti li beddi, chi cci sù a lu munnu.
116
     Chidda chi truvirai la cchiù perfetta,
Chidda, chi truvirai la cchiù gentili,
Chidda è l’amanti mia, cara e diletta,
A cui stu cori miu sempri è fidili,
Ma la gloria mi chiama, e già m’aspetta
Dintra la gula orribili, e crudili
Di lu mostru superbu, Sanciu addiu,
S’eu cchiù nun tornu, cci dirrai, muriu.
117
     Dissi, e ’un truvannu l’áncora, si adatta
Lu menzu rimu ’mmanu pri trafitta,
Ma, o mei letturi, la cicala scatta,
Si si metti a cantari fitta fitta,
L’antesignani mei cu liggi esata
M’annu ’nsignatu certa botta dritta:
Chi ’ntra lu puntu, chi l’oru si cula,
Lássanu a tutti cu lu pumu in gula.

Note

  1. [p. 256 modifica]Ricorda il fenomeno, che nelle grandi tempeste manifesta l’aria elettrizzata per la violenta agitazione; cioè quei fuochi, detti fatui, che videro D. Chisciotte, e Sancio nell’orecchie dell’asino, e cavallo (canto 1. st. 44, e 45) fuochi, che veggonsi nelle antenne delle navi, chiamati da’ Poeti di Castore, e Polluce, e poi di S. Elmu, e di S. Nicolò.