Ritmo di Sant'Alessio

Da Wikisource.
Anonimo

XIII secolo letteratura duecento Ritmo di Sant'Alessio Intestazione 12 settembre 2008 75% letteratura

 
Dolce, nova consonanza
facta l’ajo per mastranza;
et ore odite certanza
de qual mo mostre semblanza
per memoria retenanza.5
Lu decitore non se cansa;
se·nne avete dubitanza,
mon vo monstra la clara a[manza]
a li dubitanti per privanza,
poi li derisi per usanza.10
Tan [ . ] in altitudine et finivi,
co [ . . ] dessi et poi complevi.
Hore movo dico d’Efimiano,
de lu santu patriciu Romano,
como foe perfectu cristiano15
et de tuttu Roma foi soldanu;
et poi foe riccu et multu potentissimu
de nobile slatta multu sapientissimu.
Magna dignitate avea
et grande onore possedea,20
et patriciatu tenia
et in alta sede sedia,
et injustitia [si] ponia,
ja multu se mn’entremetia;
de tutta Roma si facia25
ket amava et ket volia
et avea seco .iij.M. batzileri
ke·ttutti eranu soi fideli cavaleri.
Magnu bo[num] [triu]mpha[alem]
coronam habebat principalem.30
Ma, ket era grande male,
una menoanza avea cotale:
ket no avea red nettale
quillu homo spiritale;
set onni die [ . . ]35
Et avea .iij. mense adhordinate:
ad honor de Deu deTrinitate
facianu grande caritate.
Vissetava infirmitate
et prosperava in paupertate;40
comparava ra [ . . ] te
et judicis necessitate;
orfani per veritate
facianu grande prosperitate;
[ a'vian]nanti tutti dava ospitiu,45
et poi lo facia multu gram propitiu.
Tuttu questo adoperava
le [cose] de Deu ordenava.
Issu en astinentia stava
et onne jurnu dejunava;50
ad soi possa [si] pregava,
et espressamente enterrogava
quanno ket filiu Deu li dava;
e la molie visi[tava] [chiese]
cui nomen vocabantur Anglaes.55
Ammordoe se gianu continendo
e lu servitiu de Deu f[acendo],
la lor vita contenendo,
e·ll’unu e·ll’antru donu attendet;
e·ll’unu e·ll’antru [facia]nu questa prece:60
purket Deu lo desse alcuna herede.
Questa prece non fal[lia];
deceano tuttavia:
«Sire Deu, tu nce pia,
la nostra prece a·tteve sia.»65
Mai tantu lu pregaru pia,
questu clamore ad Deu salia,
e·ll’unu e·ll’altru ket petia
[tosta]mente lu exaudia.
Hor sempre sia glorificatu70
quillu ket li l’àve datu!
Poi [lu] fante foe natu,
Alessiu for prenominatu.
Lu patre ne foe letificatu,
co tutta roma lu parentatu;75
et tutta Roma era assai gaudente:
majore letitiane avea la gente.
E lu patre co la mama
lauda Deu ka bonum foe lu ’nditiu
ket fece Christu tantu de propitiu.80
Poi lu fante fo crescutu,
a la scola foe transutu;
Deu stal’ in atiutu,
quantu vole à provedutu.
Anni .xvij. complutu,85
ballamente foe crescutu;
multu è·ssapiu devenutu.
Lu patre, poi ket li fa po [ . ]
como et quale conoscutu,
lauda Deu ka bonu fò lo enditiu90
ket li fece Deu tantu de propitiu.
Multu se fae letu lu patritiu
et altru consiliu ce trova citiu;
lu vasu dell’auro britiu
no lo volza lassare sacrifitiu.95
Ma Christu Deu a tuttesore
sì li stai custoditore,
ka non le vai per core amore
d’estu mundu traditore
ad quillu gillu, novo flore.100
Pemsavali dare lu patre honore
d’estu mundu traditore;
feceli fermare uxore
ket de genere era ’mperatore
Mo·lla dite e scultate,105
laonde Deu sempre laudate.
Ma poe ket tantu non potte stare
ke lu voleva puro exorare,
femina li fece fermare
ket em tutta Roma no avea pare.110
Mai, quando la geo ad arrare,
quello vo volio recetare.
Fae sì grande laude fare
cket homo no lo potea estimare.
Doe thalomi fecenu adprestare,115
ammerdura su levare.
Oveunqua eranu jullare,
tutti currunu per jocare:
cythari cum timpani et sambuci,
tutti giano cantando ad alta voce.120
Lu sponsu e la sponsa foro adunati,
in thalamo for levati:
in templo sancti boniphati
loco forne portati.
Li sacerdoti forunu adprestati,125
adberoli coronati.
Due corone de auro mundo tennu em capu,
ammerdora li cori de sotta li non capu.
Lu core de Alessiu santu
lo non recepia né tantu130
de questo honore ke avea tamantu.
Lu patre co la matre et tutta Roma
cogitavanu cket fosse adfrantu.
Ma de quantu vede
sanctu Alesiu multupocu attende:135
altru cogitava ket homo non attende.
Et mo que giva cogitando?
De la molge remaritando
et como et quintu la renuntiando
et ad Cristu la sponsando.140
Questa bona cogitata
emtro em core li foe nata.
Poe la messa foe cantata,
grande oratione foe data;
sanctu Alesiu l’à sponsata,145
em palatiu ne foe portata.
Lu patritiu abbe adunata,
tutta Roma convitata,
e lu cunventu grande factu era;
ma ki be sedde non se passe due era.150
Lu cunventu se finao,
e lu sole tramontao,
e la nocte poi scurao.
Lu patriciu se levao
e lu filiu letamente si clamao,155
a la reccla li favellao
et a la molge l’aviao.
Sanctu Alesiu si scultao,
le precepta de lu patre observao;
sacce, mica non morao.160
Entro en cammora s’enn·entrao
et po’ l’ussu dereto si ’mserrao.
Solu sanctu Alesiu co la molge resta.
Or la prese ad predicare et non dao resta.
Or la comenza ad predicare,165
sapiamente ad favellare:
«Donna, voliote pregare:
una cosa te vollio mostrare,
set te lo plaquesse de fare,
estu meu comandu scultare.170
Vuolliot’estuanellu dare,
estu balzu addomandare,
astu sudariu ad te lassare.
Pro Deu fàlume deservare.
Emfra me et te Deu ne sia mesu175
emfratantu ke·tte sia erkesu.»
O poi ke questu audiu la sponsa çita,
cade em terra et foe stordita:
mae non se adcorgeva de quella gita
net emtemdeva de quella vita180
là ove Alesiu [volea]la m[enare],
certo, et non sapia commo se fare.
Ma no, se quella remanea,
ora audtite si·cque facea.
Argentu et auru assai tollea,185
quomo et quantu ad lue placea;
gesse fora et via tenea
em quillu ke spena avea.
Qui emcontrava et ki videa
umqua non lu reconosia;190
et ergo ad Christu Deu placia
estu viaju ket facia.
Mai la molge non sapia
quomo et quintu sola remanea.
Frate, quanta avea la mente desposata,195
quano sola resta la sponsata!
Ma mo, set quella remanea,
sanctu Alesiu non figia;
tutta nocte sì foio
et citu ad mare set ne gio:200
quantu volze ket peteo
Deu tuttu li complio:
nave li apprestao, ove sallio
et grande pellagu transio:
et Christi li foe guida et bona etniçia,205
ke lu condusse em portu de Lauditia.
Im Lauditia non demora,
geune em Siria em derectura,
là ove·nn’era bella figura,
de Christu Deu statura,210
in una ecclesia per ventura
de Regina Mundi cura:
et era una figura in illo domo
ket non era facta ja per mano de homo.
Em quella estesse civitate215
loco afflao sta sanctitate,
cui figura et claritate
foe de Christu veritate.
Adhoraola tre fiate
quanto l’era em voluntate.220
Et mo, senjuri, or ascultate
quanta mustra bonitate.
Zo ket adbe em proprietate
tutte dede em caretate:
dispersit pauperibus divitia,225
in eternum manet sua iustitia.
Et ipsu santu Alesiu se spoliao
multu ricke guarnimenta,
et vestiuse veramente
em figura d’um pezente.230
«Quistu mondu m’è fallente,
refutar lo volio presente.»
De la syrica sua resplendente
non plaitava unquamente.
Era questa una civitate de Syria235
là ’ve se spoliò la veste syrica.
Poi ket fò così adubbatu,
de cotale veste armatu,
co li poveri est assemblatu
et pelegrinu est clamatu.240
Posqua vai dementicatu
et per lu mundu tapinatu;
ma certe de quantumqua ipsu mendicava,
multu pocu manicava,
tuttu quantu sì lo dava.245
Quando giva mendicando,
lu su talentu condonanno,
en grande afflittione stando,
faci ennanti en sancti entrando,
[guiderd]one de Deu spectando:250
et tuttavia se giva orando
et ad Deu se pigitanno,
et sempre gia comunicanno,
sicket certo tantu
servio puro et munnu et bellu senza vitio,255
ket multu pl[acque] ad Deu lu so servitiu.